Tirul (tragerea) cu arcul este una dintre cele mai vechi deprinderi umane, practicată la început pentru vânătoare și luptă, apoi în scop recreativ și sportiv. Ingeniozitatea umană a creat o unealtă – arcul – perfect adaptată scopului, fie din lemn, în zonele bogate în păduri, fie din os, tendon, piele, în zonele de stepă.
De-a lungul timpului, tragerea cu arcul a ridicat sau doborât imperii (nomazii mongoli sau huni), a câștigat războaie (arcașii englezi), a intrat în legendă prin îndemânarea unui Robin Hood sau, pur și simplu, a permis omului simplu să vâneze, să se apere sau să se întreacă la Jocurile Olimpice.
Unii dintre noi am tras cu arcuri făcute din ce-aveam la îndemână, pe când eram copii. Alții, mai puțini și norocoși, am continuat să tragem și când am crescut. Indiferent de tipul de arc (făcut dintr-o singură bucată de lemn sau produs cu înaltă tehnologie), tirul cu arcul ne sporește îndemânarea, ne conectează cu viața din jurul nostru, ne îmbunătățește postura și condiția fizică.
Tragerea cu arcul este o linie directă între noi și strămoșii noștri, asemenea unei săgeți trase la țintă. De îndată ce întindem coarda arcului, ne îmbarcăm într-o călătorie în timp, cu stații presărate în ADN-ul nostru. Face parte din moștenirea noastră, ne conturează identitatea și ne ancorează în prezent, invocând trecutul.
Ajunge să privim un copil trăgând cu arcul ca să ne dăm seama cine suntem și cum am ajuns aici. Legătura cu această moștenire e naturală la copii și nu mai trebuie învățată, ca în cazul adulților, ci doar antrenată. Tragerea cu arcul este, înainte de toate, o odă adusă poziției bipede, atenției, concentrării, răbdării și perseverenței. Ne ajută sa fim prezenți, să ne auto-cunoaștem și să ne depășim (temerile).
Ce fel de oameni vrem să creștem?
Viața modernă ridică o grămadă de probleme. Prețuindu-ne tradiția, putem găsi căi să le rezolvăm, iar tirul cu arcul împreună cu meșteșugurile asociate (lucrul în lemn, prelucrarea pielii) fac parte din tradiția noastră.
Copiii trebuie să ducă mai departe această tradiție, așa încât hai să le punem arcurile în mâini, să-i lăsăm să întindă coarda (nu doar la propriu) și să-i învățăm de unde vin, ca să știe încotro se îndreaptă.
Radu Liteanu